Selecționerul Croației, Slaven Bilic, și-a felicitat jucătorii, duminică seară, după victoria din meciul cu Irlanda, scor 3-1, și a precizat că în opinia sa croații pot învinge Italia sau Spania în grupa C a Campionatului European.
„Eram pregătiți, știam totul despre Irlanda, știam că suntem echipa mai bună. Îmi felicit jucătorii și felicit cele două grupuri de suporteri pentru atmosfera extraordinară. Nu vreau să fiu prea eurofic, dar am jucat foarte bine și am învins o echipă foarte puternică. Am fost incisivi, am fost buni la mingile înalte. Ne-am respectat adversarii și cred că și Italia și Spania vor avea dificultăți în fața lor. Primul meci este întotdeauna dificil, dar ne gândim că putem să învingem una din cele două echipe, Spania sau Italia, și o victorie ne-ar permite să ajungem în sferturile de finală. Visam la această poziție în fruntea grupei„, a spus Bilic.
Atacantul Mario Mandzukic, omul meciului Irlanda – Croația, consideră victoria meritată. „Antrenorul ne-a arătat totul despre irlandezi. Am meritat victoria, am înscris repede iar apoi a fost mai ușor. Tata îmi ceruse să înscriu cu capul, așa că profit ca să îl salut. A trebuit să sar mult, este ceea ce fac cel mai bine„, a menționat el. Tapattoni: „Suntem puțin ghinioniști”
Cel mai bătrân selecționer de la Euro, Giovanni Trapattoni a admis superioritatea croaților, dar a menționat că echipa sa a fost lipsită de șansă.
„Croații au meritat victoria, au fost mai buni la mijlocul terenului. Primul gol a venit din cauza noastră, iar al doilea în urma unei greșeli a arbitrului, doi jucători au fost la doi metri în ofsaid la pasa lui Modrici. Suntem puțin ghinioniști, dar repet, primul gol a venit în urma erorii noastre. Poate cauza este tensiunea primului mei, dar aceasta nu este o scuză. Am jucat bine și nu am primit niciun gol în numeroase meciuri, iar aici am primit trei. Trebuie să ne revenim din punct de vedere psihic și trebuie să ne amintim de toate partidele în care nu am primit gol. Mai sunt 180 de minute, iar Croația trebuie să joace Italia„, a spus Trapattoni.
Căpitanul Robbie Keane regretă că echipa Irlandei nu a obținut un rezultat bun pentru a-i bucura pe fanii extraordinari prezenți la meci. „Cele două goluri ne-au ucis, cel înscris imediat înainte de pauză și cel de după pauză„, a mai spus el.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER